Istoric local

Convertirea

Domnul a găsit în el o inimă primitoare de Cuvântul Său și, prin harul Său, a fost convins de starea lui păcătoasă și de nevoia de un Mântuitor. Boala pe care a suferit-o l-a condus într-un spital unde a fost dat în grija unui sanitar adventist, care în momentele de răgaz citea pasaje din Noul Testament. Curios de această nouă carte, a început să citească și el tot mai mult și tot mai mult, până ce adevărul l-a prins și avea să nu-l mai lase niciodată în starea în care se afla mai înainte. Ceea ce citește capătă noi sensuri, descoperind în Cuvântul Său comoara de mare preț care urma să-i îmbogățească viața lui, a familiei sale, dar și a localității în care locuia, com. Matca.

Tecuci

Bucuria revederii cu cei dragi a fost amplificată de faptul că și soția a fost de acord cu noua credință și împreună au început să caute pe acei pocăiți care respectau întreaga Scriptură și serbau ca zi de odihnă ziua a șaptea a săptămânii – Sâmbăta. În aceste căutări ale lor au fost îndrumați spre orașul Tecuci, unde mai erau, după cum se spunea, câțiva sâmbătari. Întâlnirea cu acești frați a adus un nou curaj lui Toader și Marghioala Chiriac, deoarece în sat erau priviți cu suspiciune, iar vechii prieteni și rudele se depărtaseră de ei.

Toamna 1919

Frații de la Tecuci au luat legătura cu conducerea bisericii și în toamna anului 1919 Toader și soția sa Marghioala sunt botezați de către pastorii Petre Paulini și Ștefan Demetrescu în Biserica Adventistă din Tecuci, care la acea dată se aduna în casa unui frate, deoarece încă nu avea un locaș de închinare, fiind încă doar o grupă de credincioși.

Împotrivirea

În Matca, noutatea cu familia Chiriac, care se închina și serba Sâmbăta, a ajuns până la urechile preotului, care s-a agitat foarte tare și, împreună cu învățătorul satului, s-au legat prin jurământ să stârpească această „buruiană rea”. În vederea acestui lucru s-au luat toate măsurile de rigoare și s-a stabilit o ocazie în care Toader și soția sa să apară în fața preotului și a învățătorului satului pentru a fi interogați de aceștia, spre a-și mărturisi greșeala și astfel să stârpească noua erezie ce apăruse în sat.

„Stă scris”

Confruntarea deschisă însă cu preotul satului de abia a fost așteptată de fratele Toader, deoarece cu toată îndrăzneala l-a întrebat pe preot dacă „Cartea” (Noul Testament) pe care o cumpărase de la sanitarul din spitalul în care fusese internat în timpul războiului este bună sau nu. La o așa întrebare, și mai ales în fața poporului, preotul nu se aștepta și, vrând-nevrând, s-a văzut obligat să răspundă că „da, cartea este bună”. Atât a așteptat fratele Toader, deoarece acum avea susținerea declarației preotului și avea autoritatea „Cuvântului”, iar la orice întrebare ce era pusă răspundea cu „Stă scris”. Cu cât preotul sufla mai tare să stingă focul, cu atât acesta se răspândea și mai tare, deoarece fr. Toader nu ceda nicio iotă de la ce „stă scris”.

Procesul

Această controversă a continuat până ce preotul îl acționează în judecată pe motiv că a hulit împotriva sfintei cruci atunci când a declarat că nu e sfântă și că este doar un obiect de lemn, că serbează sâmbăta în loc de duminică și că nu botează copiii, stricând astfel Sfânta Tradiție Ortodoxă. Procesul s-a ținut la Tecuci și la Galați și a durat cinci ani, timp în care Toader Chiriac a vândut tot ce a avut, inclusiv boii cu care lucra prin sat la oameni pentru a-și câștiga bucata de pâine, dar tot nu s-a descurajat.

Martorii

Un moment important care a cântărit în vederea câștigării acestui proces a fost punerea ca martori a lui D. Radu și D. Chicoș, oameni gospodari din comuna Matca, ce au pledat în favoarea lui Toader și pentru noua lui credință.

1922

Tot cam în acea perioadă doi tineri din sat, Lefter Neculai și Dumitrache Radu, zeloși apărători ai credinței strămoșești, au venit la Toader Chiriac pentru a-l convinge de rătăcirea lui și a se întoarce la credința ortodoxă, la datinile străvechi și la sfințirea duminicii. În urma studiului Scripturii, cei doi au fost ei convinși de adevăr și astfel se hotărăsc să se alăture lui Toader pentru a serba Sâmbăta ca zi de odihnă și închinare. Acest lucru l-a înfuriat pe Sava Lefter, care, fiind influențat de preotul satului, l-a izgonit de acasă pe Neculai și a încercat să-l împuște, numai că nu a nimerit ținta. Dumitrache Radu, prin statornicia lui, în ciuda tuturor persecuțiilor din partea părinților, dar și a socrilor, că le-a făcut de rușine neamul, a câștigat totuși de partea lui soția, care i-a fost un real sprijin prin acele momente grele. Prin statornicie, dar și prin efort continuu, au reușit să-i convingă și pe frații lor mai mici, astfel că în jurul anului 1922 era deja format un grup de 5-7 persoane.

1928 – 1933

În acea perioadă, pastorul Alexandru Petrescu și apoi pastorul Ștefan Ouatu au întărit lucrarea lui Dumnezeu pe aceste meleaguri, astfel încât în anul 1928 erau deja un număr de 15 membri botezați care aparțineau de grupa de la Matca, ce începea să se înfiripe, desfășurând serviciile divine în case particulare. Pastorul Neculai Arcalefchi și pastorul Grigore Dârșoveanu au organizat grupa în comunitate, deoarece în jurul anilor 1932-1933 erau deja în jur de 30 de persoane care se adunau la acea dată încă la fratele Toader Chiriac, iar imediat după aceea întâlnirile pentru serviciile divine de cult de vineri seara sau de sâmbătă dimineața au fost ținute la Dumitrache Popa Rarinca și apoi la Ilie Istrate și chiar în case luate cu chirie din sat, cum ar fi Ioan Chiriac (Fastaca), Dumitrache Cazamir Dragomir și alții. De fapt, în acea perioadă adunările s-au ținut în mai multe locuri, deoarece nu era încă un locaș construit special pentru adunare.

Încercarea

Un moment greu a fost scindarea produsă în mijlocul bisericii adventiste de un așa-numit frate de la mișcarea de reformă, fratele Ursu, care a reușit să desprindă din mijlocul bisericii câțiva frați care puneau sub semnul întrebării siguranța mântuirii în lumina bisericii adventiste și forma de organizare a acesteia. Chiar frații care la început au dat piept cu asalturile diavolului în mod direct și care nu cunoșteau o altă formă a atacurilor, care de această dată erau mult mai discrete și mai subtile, au fost pentru un timp derutați și de aceea a trebuit să alerge la studiul Scripturii și al Spiritului Profetic.

Reorganizarea

Acest incident a zguduit atât de tare comunitatea Matca, încât a fost necesară intervenția directă a lui Dumnezeu și a fraților din partea conducerii de la București, care, la sesizarea pastorului Dârșoveanu, l-a trimis pe pastorul Mihail Manea, care, cu duhul iubirii, înțelepciunii și blândeții, i-a sfătuit, încurajat și îmbărbătat pe frați pentru a rămâne statornici în ascultarea de adevăr. A fost grea acea perioadă, când fiecare trebuia să stea pentru adevăr potrivit propriilor convingeri, iar în reorganizarea care a avut loc a fost nevoie ca fiecare persoană să-și susțină credința printr-un vot de adeziune luat în fața lui Dumnezeu și a slujitorilor Lui, pastorul Dârșoveanu și pastorul Mihail Manea.

Prima casă de rugăciune

În aceeași perioadă, pastorul Constantinescu Luca a susținut o serie de seminarii evanghelistice în care, cu ajutorul unor hărți profetice ale cărților Daniel și Apocalipsa, a întărit credința fraților și surorilor în adevărurile Scripturii și în siguranța făgăduințelor lui Dumnezeu și a revenirii Domnului Hristos pe norii cerului.
Tot atunci, sub îndrumarea sa, s-au pus temeliile primei case de rugăciune, pe terenul fratelui Andrei Istrate, teren donat de Dumitrache Istrate, tatăl lui Andrei, casă de rugăciune de dimensiuni relativ mici, dar încăpătoare pentru numărul de credincioși de atunci, 6×9, dar care niciodată nu a fost terminată, deoarece a venit cel de-al doilea război mondial și în anul 1942, sub decretul lui Antonescu, Biserica Adventistă a fost scoasă în ilegalitate.

1942 – 1945

Datorită efectelor acestui decret, adunările publice au fost suspendate, iar casele de rugăciune au fost închise. În iarna din 1942 – 1943, cei care refuzau pe motive de credință să iasă la muncă silnică în zilele de sâmbătă au fost trimiși din post în post la tribunalul din Galați, fiind condamnați la 6 luni închisoare. Printre aceștia au fost T. Chiriac, D. Radu, G. Radu, N. Dănilă, N. Lefter, iar mai târziu au fost condamnați și D. D. Radu și P. Chiriac, dar aceștia nu au stat decât două săptămâni închiși. În acești ani grei, comunitatea adventistă din Tecuci și din Matca a fost condusă de Dumnezeu prin slujitorul Său, pastorul Danțoș Ioan, care, din cauza unei boli necruțătoare, a trecut la odihnă și a fost înmormântat pe data de 1 mai 1945.

1944 – 1946

După 23 august 1944, după terminarea războiului, biserica s-a reorganizat. Pastorul Ionescu Grajdinoiu adună pe toți membrii bisericii și pe cei care, din cauza persecuției și a războiului, s-au lăsat de credință și le cere tuturor să semneze un angajament de adeziune la principiile Legii lui Dumnezeu și ale Bisericii Sale, astfel că în urma adunărilor de evanghelizare din anul 1946 ținute de pastorii I. Bădescu, M. Khelchea, P. Olteanu s-au convertit la adevăr un număr de 11 persoane, printre care amintim pe Eugenia Rarinca (Tofan) și sora ei Maria, Sultana Istrate, Lenuța Miron (Jalbă), Dumitrache și Costache Istrate și Dumitrache Flutur.

1948

Chiar de la începutul anului 1948, din ianuarie, simpatizează cu mișcarea adventistă doi studenți și un elev în ultimul an de liceu, Jean Mălureanu, Costică Flutur și Haralambie Chicoș, cel din urmă urmând să organizeze primul cor în comunitatea Matca. Împreună cu alți tineri, pe data de 18 sept. 1948 sunt botezați de pastorul Ștefan Ouatu în apa râului Siret. Cu această ocazie sunt botezați Ionică Radu, Vasile Tofan, D. Istrate, Ioniță Filimon, Haralambie Rarinca și Tasica Chiriac.

1949

În anul 1949 s-a organizat la Focșani o serie de cursuri de dirijori, susținute de fiul pastorului Ouatu, Ștefan Ouatu, curs la care au participat și cei din comunitatea Matca, urmând ca programele muzicale din comunitate să ia un nou avânt, dată fiind și cumpărarea unui instrument muzical care să le fie de folos celor de la cor, un armoniu. Programele muzicale susținute în comunitățile învecinate, Grivița, Tecuci, Ciorăști, precum și în localitate, motivează și alți tineri să primească mesajul advent, așa că de la un număr de 40 de membri ce număra comunitatea în 1946, acum, după 5 ani, se ajunsese la un număr de aproape 100 de membri.

1950

Domnul a sprijinit această lucrare și prin venirea pastorului Fuică Caraivan s-a dat un nou imbold lucrării muzicale, deoarece prin ea mulți tineri au fost motivați pentru misiune. Ocaziile de colportaj erau asociate cu cele de pregătire muzicală, în care fratele Haralambie Chicoș a avut un rol deosebit pentru pregătirea și susținerea lor. Fratele Costică Radu se distinge ca un bun organist care slujește pe Dumnezeu cu darul său până în anul 1977-1978, când se disting alți doi tineri, Jan Vasilache și Rică Dragomir. Acest avânt a fost dat și de hotărârea ce a fost luată tot în acel an de a continua și a termina lucrările la vechiul locaș de închinare, ce de mai bine de 10 ani stătea în paragină. A fost reînnoită construcția și s-au pus geamurile, astfel că în toamna anului 1949 s-au mutat în noua clădire, chiar dacă nu era cu totul gata. În 1950 se inaugurează prima comunitate în Matca.

1951

Bucuria inaugurării nu a fost de lungă durată, deoarece în anul 1951 mai mulți tineri sunt luați în armată și, datorită faptului că au rămas credincioși lui Dumnezeu, unii dintre ei au fost condamnați la închisoare grea. Dintre frații Ghiță Tofan, Haralambie Rarinca, Haralambie Chicoș, Ștefănache Dragomir, Costică Radu, Gică Radu, Petru Chiriac, Ion Radu, Dumitrache Flutur. Amintim că Ion Radu a fost condamnat la 3 ani, Costică Radu și Ștefănache Dragomir la 8 ani, iar Haralambie Chicoș la 10 ani închisoare.

Închisorile

În acea perioadă, un număr mare de copii ai lui Dumnezeu din întreaga țară au fost condamnați la închisoare pentru statornicia cu care au ascultat de Cuvântul Său. Pot fi amintite mai multe nume, dintre care Artimon, Neacșu, Vasile Lupu, Dănilă, Delicote, Vulvara au suferit pedepse grele pentru statornicia lor. Comunitatea Matca s-a rugat pentru acești tineri și ei au fost învredniciți cu har din partea lui Dumnezeu pentru a rezista.

1953 – 1967

Biserica a crescut tot mai mult și în timpul pastorului P. Marinică se ajunge la un număr de 200 de membri, printre ei fiind și Vasile Pohrib și fratele lui, Costică, cu familiile lor, îmbogățind comunitatea cu un număr de 30 de suflete. În 1953-1954 vin la credință și Lupu Ion, Năstase, Neculai, împreună cu familiile lor. Tot în această perioadă vine și D. Popa cu familia lui, și Ion Iacob, iar mai târziu Andrei Dragomir și familia lui. Pastorul P. Marinică a păstorit comunitatea Matca până în anul 1967, fiind înlocuit de noul pastor Delicote Nicolae.

1962 – 1964

În 1962-1964, deși erau presiuni mari din partea autorităților în vederea trimiterii copiilor la școală și în zi de sâmbătă și suspendarea școlii de Sabat de la comunitate, totuși în comunitatea Matca copiii s-au adunat în fiecare Sabat în programele special destinate lor.

Balconul

În aceeași perioadă s-a construit un balcon pentru corul comunității, pentru mărirea spațiului, deoarece comunitatea începea să devină neîncăpătoare, și s-a modificat acoperișul, făcându-se unul cu boltă. Aceasta a dus la nemulțumirea autorităților, care au venit și au sistat lucrările până a doua zi, când urma să vină și pastorul pentru a constata situația și a încheia un proces-verbal de sistare a lucrărilor. În acea perioadă erau prezbiteri frații I. Chiriac, H. Chicoș, care au analizat situația și au hotărât ca până a doua zi să termine tot ce se poate termina, deoarece așa era cel mai rău: plafonul vechi fusese demolat, iar cel nou nu era gata. Frații s-au apucat cu mult elan de lucru și toată noaptea s-a lucrat la terminarea, pe cât posibil, a lucrărilor. Surorile au scos molozul și bucățile de lemn, s-a făcut curățenie, s-a șters praful, s-au așezat scaunele și a doua zi, pe la ora 9, pe când surorile așezau ultimele scaune, vine și pastorul însoțit de autorități pentru a sigila lucrarea și totul să rămână la acel stadiu. Spre surprinderea, dar și spre regretul lor, nimic nu mai semăna cu ceea ce fusese cu o seară înainte; regretau acum autoritățile că nu sigilaseră lucrarea cu o seară înainte. Prin acest act de curaj și sacrificiu, frații au început să se pregătească pentru ceea ce urma să se întâmple la Matca ulterior.

1967 – 1972

În vara anului 1967, pastorul Marinică Petre este mutat în alt district și vine pastorul Nicolae Delicote, un bărbat consacrat lucrării, liniștit la vorbire, dar cu multă înțelepciune și tact. Cu pastorul nou venit s-a discutat problema aglomerației în sală, dar el nu s-a grăbit să se pronunțe, având ca obiectiv o viață spirituală liniștită, fiind mulțumit cu ceea ce se putea. Dânsul, fiind închis pentru credință în timpul armatei, la 20 de ani de la eliberare, în august 1972, a convocat prima întâlnire a foștilor deținuți pe motiv de conștiință. Au venit circa 34 de frați din toată țara să se revadă după 20 de ani și să laude pe Domnul pentru călăuzirea și ocrotirea Lui. Au fost momente emoționante, comunitatea i-a primit cu multă căldură, iar a doua zi s-a organizat o ieșire în natură, unde oaspeții au fost serviți cu pepeni din belșug.
Din acel august a devenit ceva tradițional ca în fiecare an, la 23 august, să avem musafiri din toată țara, frați și surori care s-au apropiat tot mai mult unii de alții. Dar cum la început bucuria era doar în Domnul, mai târziu devine ceva obișnuit și banal, lucru ce face ca în câțiva ani să dispară această sărbătoare la Matca.

Extinderea

Tot în timpul pastorului Delicote s-a convenit cu vecinul nostru, fratele Andrei Istrate, și s-a cumpărat grajdul din spatele adunării și terenul adiacent, unde s-au amenajat două camere (pentru copii și comitet), căci comunitatea nu avea o altă sală în afară de cea de cult.

1974

În 1974, comunitatea din Matca primește vizita pastorului Robert H. Pierson, președintele Conferinței Generale a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea. În fotografie apar, alături de el, Delicote Mircea, Pârvan Popov și Dumitrașcu. Fotografia păstrează și imaginea amvonului din vechea biserică.

1975 – 1979

În 1975 pastorul Delicote este ales consilier la Uniune și pleacă de la noi, fiind înlocuit de pastorul Gheorghe Pițurlea, om energic, cu râvnă pentru Domnul. Deși în pragul pensionării, pregătește comunitatea din punct de vedere spiritual, dar și îndeamnă să se facă cereri pentru aprobarea extinderii localului. Sala devenise tot mai neîncăpătoare, iar pastorul, care avea experiență în construirea caselor de rugăciune, ne ajută să facem cereri în toate direcțiile. Așa s-au făcut cereri la Județ, la Uniune, la Departamentul Cultelor, la Primul-ministru, la Comitetul Central și la doamna Elena Ceaușescu, fapt ce a sesizat întreaga ierarhie cu cazul nostru, determinându-i să vină la fața locului să constate nevoia de extindere sau de reconstrucție. Deși fiecare cerere era însoțită de sute de semnături, organele de stat nu se grăbeau să dea aprobările necesare construirii. Atunci, în secret, cu pastorul Pițurlea Gheorghe și cu comitetul, s-au făcut planuri pentru extinderea construcției în mod ilegal. După ce au fost adunați banii necesari și s-au adunat materialele necesare, și în timp ce primarul era în concediu, s-a început construcția pe data de 10 august 1979 prin executarea săpăturilor de fundație în jurul vechii clădiri, pe dimensiunea de 10 pe 20, urmând ca sala să aibă etaj și balcon.

August 1979

Frații au lucrat cu inima, deoarece în 2 zile s-a turnat fundația, iar după aceea s-a început zidirea, iar lucrarea a continuat repede, frații venind la lucru discret pentru a nu sesiza conducerea comunei. Când s-a ajuns la înălțimea de 3 m, fierul-beton de la stâlpii de beton se vedea de la înălțimea caselor; s-au sesizat organele locale, care, agitate fiind de poliție, au venit la fața locului împreună cu miliția și au sistat lucrarea pe data de 17 august 1979, confiscându-se și materialele de construcție pentru a nu se mai putea continua lucrările. Unii dintre frați au fost amendați, iar biserica a fost dată în judecată, deoarece s-a lucrat fără autorizație. Procesul s-a ținut la Tecuci; din partea bisericii nu a fost nimeni pentru a apăra cauza, așa că rezultatul a fost hotărârea de demolare a construcției și amenda cu suma de 30.000 lei, sumă imensă la acea dată.

Recursul

Conferinței i s-a cerut să demită comitetul comunității, iar pastorului Pițurlea să i se ridice legitimația de pastor, lucru care de altfel s-a făcut. Chiar dacă ne-a fost dat dreptul la recurs, acesta, susținut la Galați, nu a adus nicio schimbare, chiar dacă ca avocat a fost prezent fratele Timiș Alexandru. Amenda a fost plătită, comitetul a fost destituit, dar cu privire la demolare nu am fost de acord, în ciuda amenințărilor locale că vor veni cu un buldozer pentru a dărâma tot.

1981

Această stare de lucruri a durat până în 1981, când din partea organelor județene și comunale am primit o autorizație de construcție, în urma presiunilor pe plan internațional legate de drepturile omului de a se închina potrivit propriilor convingeri religioase. Această autorizație de construcție avea valabilitate un an de zile, începând din octombrie. Fratele Dima Viorel, însuflețit de Duhul lui Dumnezeu, gândește că e mai bine să se dărâme vechea construcție și cu orice efort să înceapă o nouă construcție, în ciuda iernii care începea și a sfaturilor de consolidare a construcției existente venite din partea conferinței prin pastorul Colțuneac. Hotărârea fiind luată, adunarea a trebuit să fie mutată într-un cort în care erau amenajate 2 sobe de cărămidă, care au încălzit acel cort în toată iarna 1981-1982, cortul fiind ridicat pe scânduri pe un teren închiriat de la un vecin.

1981 – 1982

Lucrarea a început prin demolarea a tot ce era construit mai înainte, inclusiv vechea clădire ce fusese construită în 1949 și inaugurată în 1950, iar terenul a fost curățat de materialele rămase și s-au început săpăturile pentru noua clădire. Lucrarea a fost proiectată de fratele arhitect Petrescu și, împreună cu fratele Dima Viorel, au condus un șantier pe care lucrau în fiecare zi aproximativ 200 de frați și surori. Lucrarea a început la jumătatea lunii noiembrie, iar la 25 dec. se toarnă prima placă la holul de intrare. Întreaga comunitate era împărțită pe profiluri de lucrare, având fiecare câte un responsabil de lucrare. La fierul-beton a răspuns de lucrare fratele Ghiță Tofan, la betoane și cofraje fratele Haralambie Chicoș, iar la zidărie fratele Haralambie Rarinca. Lucrul mergea repede și bine, iar Domnul ne-a dat iarna aceea o vreme mai blândă, așa că s-a lucrat toată iarna zilnic. În luna februarie s-a turnat placa la sala mare de cult; această lucrare a fost asigurată din punct de vedere termic cu aproximativ 20 de sobe ce erau amplasate sub placă, astfel încât nu a fost niciun fel de problemă din cauza frigului. Pe 28 martie lucrarea era ajunsă sus, la placă și grinzile de la acoperiș.

1982 – 1984

În această zi frumoasă de primăvară a sosit la Matca președintele Diviziunii Euro-Africa, pastorul Edwin Ludescher, însoțit de pastorii D. Popa, N. Dumitrescu, N. Popescu, care în mod onorific toarnă fiecare câte o găleată de beton la grinzile de sus, semn al bucuriei și al harului pe care îl avem pentru a clădi o asemenea construcție. Pastorul Ludescher ne spune că va fi cea mai mare construcție din Europa. În predica sa din cort, el subliniază faptul că pentru un Dumnezeu așa de mare se cade să facem un locaș măreț. În vara anului 1982 s-a terminat de turnat partea de beton și s-a trecut la zidirea golurilor dintre stâlpi. În iarna lui 1983 nu s-a lucrat prea mult, dar spre primăvară s-a terminat exteriorul, iar interiorul a fost căptușit cu lemn de paltin și stejar. Pe 4 februarie a anului 1984 a fost inaugurată noua construcție, ocazie la care a participat frățietatea din întreaga țară, clădirea fiind arhiplină, iar intrarea în sală s-a făcut pe bază de invitații, atât pentru localnici, cât și pentru străini. În anul 1989, comunitatea este vizitată, pe data de 5 mai, de pastorul Neal C. Wilson, președintele Conferinței Generale.

1986

În anul 1986, Huțanu Teodor este noul pastor al comunității Matca și, pe lângă viziunea de a continua și dezvolta lucrarea de educare a comunității pe plan spiritual, dezvoltă o strategie de consolidare și înaintare a Evangheliei pe aceste meleaguri prin organizarea comunității Matca în grupe de studiu, rugăciune, dar și de misiune, și implică aceste grupe în construirea de case de rugăciune pentru comunitățile din jur.

1990 – 1998

Astfel, la 1 septembrie 1990, comunitatea Matca a fost împărțită în șapte grupe principale, grupe în care erau reunite cam zece familii, și astfel, sub călăuzirea Bunului Dumnezeu, dar și prin munca și efortul acestor frați și sub supravegherea pastorului Huțanu Teodor și ulterior a pastorului Ciobanu Vasile, se construiesc în tot atâtea locuri noi case de rugăciune: la Gohor, la Țepu, la Valea Mărului, la Mălureni, la Priponești, la Ungureni și la Barcea. Din partea conferinței s-a primit ajutor cât s-a putut, dar prin harul lui Dumnezeu, iată, în aceste clădiri acum se adună și se închină membrii Bisericii noastre. În anul 1990, Huțanu Teodor este hirotonisit ca pastor în comunitatea Matca, iar în 1991 este chemat să lucreze ca secretar la Conferința Moldova. Pastorul Ciobanu Vasile preia districtul Matca, urmând să fie hirotonisit ca pastor în anul 1993. Nu după mult timp, dânsul este chemat de Dumnezeu să slujească ca trezorier în cadrul Conferinței Moldova, iar la Matca sosește pastorul Profir Eugen, care, prin harul lui Dumnezeu, plănuiește împreună cu comitetul comunității și hotărăște construirea celei de-a doua comunități în localitatea Matca. Cu mult efort și sacrificiu, această nouă clădire este terminată, iar pe data de 21 februarie 1998 se țin pentru prima dată serviciile divine în noua comunitate și, în același timp, au loc și alegerile în această biserică. Pe data de 28 februarie are loc inaugurarea ei.