Mărturisirea de credință a Bisericii Adventiste

Adventistii de Ziua a Saptea accepta Biblia ca singurul lor crez si sustin anumite principii fundamentale de credinta ca fiind invataturi ale Sfintelor Scripturi. Asa cum sunt prezentate mai jos, ele reflecta modul de intelegere si exprimare ale invataturii Sfintelor Scripturi de catre biserica. Revizuirea acestor principii de credinta poate avea loc cu ocazia unei sesiuni a Conferintei Generale, atunci cand biserica este condusa de Duhul Sfant la o mai profunda intelegere a adevarului Bibliei sau gaseste un limbaj mai adecvat prin care sa exprime invataturile Cuvantului sfant al lui Dumnezeu.

1. Sfintele Scripturi

Sfintele Scripturi, Vechiul si Noul Testament, constituie Cuvantul scris al lui Dumnezeu, dat prin inspiratie divina, prin mijlocirea oamenilor sfinti ai lui Dumnezeu, care au vorbit si au scris cand erau condusi de Duhul Sfant. In acest Cuvant, Dumnezeu a incredintat omului cunostinta necesara pentru mantuire. Sfintele Scripturi sunt descoperirea infailibila a vointei Sale. Ele sunt standardul caracterului, testul experientei, descoperirea cu autoritate a doctrinelor si raportul demn de incredere al actiunilor lui Dumnezeu in istorie (2 Petru 1,20.21; 2 Tim. 3,16.17; Ps. 119,105; Prov. 30,5.6; Is. 8,20; Ioan 17,17; 1 Tes. 2,13; Evr. 4,12).

2. Trinitatea

Exista un singur Dumnezeu: Tatal, Fiul si Duhul Sfant, o unitate de trei Persoane vesnice. Dumnezeu este nemuritor, atotputernic, atotstiutor, mai presus de toate si omniprezent. El este infinit si dincolo de intelegerea omeneasca, totusi cunoscut in masura in care El Se reveleaza. El este pentru vesnicie vrednic de inchinare, adorare si slujire din partea intregii creatiuni (Deut. 6,4; Mat. 28,19; 2 Cor. 13,14; Ef. 4,4-6; 1 Petru 1,2; 1 Tim. 1,17; Apoc. 14,7).

3. Tatal

Dumnezeu Tatal cel vesnic este Creatorul, Izvorul, Sustinatorul si Suveranul intregii creatiuni. El este drept si sfant, plin de mila si har, incet la manie si bogat in dragoste statornica si in credinciosie. Toate atributele si puterile descoperite in Fiul si in Duhul Sfant sunt de asemenea reprezentari ale Tatalui (Gen. 1,1; Apoc. 4,11; 1 Cor. 15,28; Ioan 3,16; 1 Ioan 4,8; 1 Tim. 1,17; Ex 34,6.7; Ioan 14,9).

4. Fiul

Dumnezeu Fiul cel vesnic S-a intrupat in Isus Hristos. Prin El au fost create toate lucrurile si prin El este descoperit caracterul lui Dumnezeu. El este Mantuitorul si Judecatorul lumii. Dumnezeu adevarat din vesnicii, El a devenit si Om adevarat, Isus Hristos. El a fost conceput prin Duhul Sfant si nascut din fecioara Maria. A trait si a fost ispitit ca orice fiinta omeneasca, dar a exemplificat in mod desavarsit neprihanirea si dragostea lui Dumnezeu. Prin minunile Sale, El a manifestat puterea lui Dumnezeu si a dovedit ca este Mesia, Cel fagaduit de Dumnezeu. A suferit si a murit de buna voie pe cruce pentru pacatele noastre si in locul nostru, a inviat din morti si S-a inaltat la ceruri, ca sa mijloceasca in Sanctuarul ceresc pentru noi. Isus va reveni in slava pentru eliberarea finala a poporului Sau si  restatornicirea tuturor lucrurilor (Ioan 1,1-3.14; Col. 1,15-19; Ioan 10,30; 14,9; Rom. 6,23; 2 Cor. 5,17-19; Ioan 5,22; Luca 1,35; Fil. 2,5-11; Evr. 2,9-18; 1 Cor. 15,3.4; Evr. 8,1.2; Ioan 14,1-3).

5. Duhul Sfant

Dumnezeu Duhul cel vesnic a luat parte activa impreuna cu Tatal si cu Fiul la creatiune, la intrupare si la rascumparare. El este Cel care a inspirat pe scriitorii Bibliei. El a umplut cu putere viata lui Hristos. El atrage si convinge fiintele omenesti, iar pe aceia care raspund ii innoieste si ii transforma dupa chipul lui Dumnezeu. Trimis de Tatal si de Fiul pentru a fi totdeauna cu copiii Lui, El ofera daruri spirituale bisericii, o imputerniceste sa dea marturie despre Hristos si, in armonie cu Biblia, o conduce in tot adevarul (Gen. 1,1.2; Luca 1,35; 4,18; Fapte 10,38; 2 Petru 1,21; 2 Cor. 3,18; Ef. 4,11.12; Fapte 1,8; Ioan 14,16-18.26; 15,26.27; 16,7-13).

6. Creatiunea

Dumnezeu este Creatorul tuturor lucrurilor si a descoperit in Sfintele Scripturi raportul autentic al activitatii Sale creatoare. In sase zile, Domnul a facut „cerul si pamantul“, toate fiintele vii care sunt pe pamant, iar in ziua a saptea S-a odihnit. Astfel, El a infiintat Sabatul zilei a saptea ca memorial vesnic al incheierii activitatii Sale creatoare. Primul barbat si prima femeie au fost facuti dupa chipul lui Dumnezeu, ca incoronare a lucrarii de creatiune. Li s-a dat stapanire asupra lumii si raspunderea de a avea grija de ea. Cand lucrarea creatiunii a fost incheiata, lumea era „foarte buna“, proclamand gloria lui Dumnezeu (Gen. 1,2; Ex. 20,8-11; Ps. 19,1-6; 33,6.9; 104; Evr. 11,3).

7. Natura omului

Omul a fost creat dupa chipul lui Dumnezeu cu individualitate, putere si libertate de a gandi si a actiona. Fiecare este o unitate indivizibila a trupului, a mintii si a sufletului. Desi creat ca fiinta libera, el este dependent de Dumnezeu in ce priveste viata, suflarea si toate celelalte. Cand primii nostri parinti n-au ascultat de Dumnezeu, ei au tagaduit, de fapt, dependenta lor de El si au pierdut pozitia lor inalta ca reprezentanti ai lui Sai. Chipul lui Dumnezeu din ei a fost denaturat si au ajuns supusi mortii. Urmasii lor impartasesc aceasta natura decazuta si consecintele ei. Ei se nasc cu slabiciuni si tendinte spre rau. Dar Dumnezeu, prin Hristos, a impacat lumea cu Sine si, prin Duhul Sau, reface in cei care se pocaiesc chipul Creatorului lor. Creati pentru gloria lui Dumnezeu, ei sunt chemati sa-L iubeasca, sa se iubeasca unii pe altii si sa aiba grija de mediul natural in care traiesc (Gen. 1,26-28; 2, 7; Ps. 8,4-8; Fapte 17,24-28; Gen. 3; Ps. 51,5; Rom. 5,12-17; 2 Cor. 5,19.20; Ps. 51,10; 1 Ioan 4,7.8.11.20; Gen. 2,15).

8. Marea lupta

Intreaga omenire este acum implicata intr-o mare lupta intre Hristos si Satana, cu privire la caracterul lui Dumnezeu, la Legea Sa si la suveranitatea Sa in univers. Acest conflict a inceput in ceruri, atunci cand o fiinta creata, inzestrata cu libertatea de alegere,  prin inaltarea de sine a devenit Satana, vrajmasul lui Dumnezeu, si a condus la razvratire o parte dintre ingeri. El a introdus spiritul razvratirii in lumea noastra, ducand pe Adam si pe Eva sa pacatuiasca. Pacatul omului a dus la distrugerea chipului lui Dumnezeu in omenire, la dezordine in lumea creata si, in cele din urma, la distrugerea acesteia prin potopul care a cuprins intreaga omenire. Urmarita de intreaga creatiune, aceasta lume a devenit scena conflictului universal, din care, in cele din urma, Dumnezeul dragostei va fi indreptatit. Pentru a ajuta pe poporul Sau in acest conflict, Hristos trimite Spiritul Sau cel Sfant si  ingeri credinciosi sa-l calauzeasca, sa-l apere si sa-l sustina pe calea mantuirii (Apoc. 12,4-9; Is. 14,12-14; Ez. 28,12-18; Gen. 3; Rom. 1,19-32; 5,12-21; 8,19-22; Gen. 6-8; 2 Petru 3,6; 1 Cor. 4,9; Evr. 1,14).

9. Viata, moartea si invierea lui Hristos

Prin ascultarea desavarsita a lui Hristos fata de vointa lui Dumnezeu, prin suferintele, moartea si invierea Sa, Dumnezeu a oferit singurul mijloc de ispasire pentru pacatele omenirii. In acest fel, cei care, prin credinta, accepta ispasirea, pot avea viata vesnica, iar intreaga creatiune poate intelege mai bine dragostea nemarginita si sfanta a Creatorului. Aceasta ispasire desavarsita apara dreptatea Legii lui Dumnezeu si caracterul Sau plin de har, condamnand pacatul nostru, dar oferindu-ne iertare. Hristos a murit in locul nostru, aducandu-ne ispasire, impacare si transformare. Invierea lui Hristos proclama triumful lui Dumnezeu asupra fortelor raului, iar celor ce accepta ispasirea, le asigura biruinta finala asupra pacatului si asupra mortii. Ea declara domnia lui Isus Hristos,  inaintea  Caruia   se va  pleca  orice genunchi in ceruri si pe pamant (Ioan  3,16;   Is. 53;  1 Petru 2,21.22; 1 Cor. 15,3.4.20-22; 2 Cor. 5,14.15.19-21; Rom. 1,4; 3,25; 4,25; 8,34; 1 Ioan 2,2; 4,10; Col. 2,15; Fil. 2,6-11).

10. Experienta mantuirii

In nemarginita Sa dragoste si mila, Dumnezeu a facut ca Hristos, care nu a cunoscut pacatul, sa fie facut pacat pentru noi, astfel ca, prin El, sa putem fi neprihanirea lui Dumnezeu in El. Condusi de Spiritul Sfant, noi ne recunoastem pacatosenia, ne pocaim de nelegiuirile noastre si credem in Isus ca Domn si Hristos, ca Inlocuitor si Exemplu al nostru. Aceasta credinta care primeste mantuirea vine prin puterea divina a Cuvantului si este darul harului lui Dumnezeu. Prin Hristos, noi suntem indreptatiti, adoptati ca fii si fiice ai lui Dumnezeu si eliberati de sub domnia pacatului. Prin Spiritul Sfant, suntem nascuti din nou si sfintiti; tot Duhul Sfant este Acela care ne innoieste mintea, scrie legea dragostei lui Dumnezeu in inima si ne da putere sa traim o viata sfanta. Ramanand in El, ne impartasim de natura  divina si avem asigurarea mantuirii acum si in ziua judecatii (2 Cor. 5,17-21: Ioan 3,16; Gal. 1,4; 4,4-7; Tit 3,3-7; Ioan 16,8: Gal. 3,13.14; 1 Petru 2,21.22; Rom. 10,17; Luca 17,5; Marcu 9,23.24; Ef. 2,5-10; Rom. 3,21-26; Col. 1,13.14; Rom. 8,14-17; Gal. 3,26; Ioan 3,3-8; 1 Petru 1,23; Rom. 12,2; Evr. 8,7-12; Ez. 36,25-27; 2 Petru 1,3.4; Rom. 8,1-4; 5,6-10).

11. Cresterea in Isus Hristos

Prin moartea Sa pe cruce, Domnul Isus Hristos a triumfat asupra fortelor raului. Cel care a supus spiritele demonice in timpul lucrarii Sale pamantesti, le-a sfaramat puterea si a facut sigura condamnarea lor finala. Biruinta lui Isus ne da si noua biruinta asupra fortelor raului care incearca sa ne stapaneasca, in timp ce umblam cu El in pace si bucurie, avand asigurarea iubirii Sale. Acum, Duhul Sfant locuieste in noi si ne da putere. In timp ce ne consacram fara incetare lui Isus ca Mantuitor si Domn, suntem eliberati de povara faptelor noastre din trecut, nemaitraind in intuneric, netemandu-ne de puterile raului, iesind din ignoranta si viata lipsita de sens de odinioara. Fiind in aceasta stare de libertate in Isus, suntem chemati sa crestem in asemanarea cu caracterul Sau, prin comuniunea zilnica in rugaciune, hranirea prin Cuvantul Sau, meditatii asupra acestuia si a providentei divine, cantand laudele Sale, adunandu-ne pentru inchinare si participand la misiunea Bisericii. In timp ce ne daruim intr-o slujire iubitoare pentru cei din jurul nostru si in marturisirea mantuirii Sale, prezenta Sa constanta cu noi prin Duhul Sfant, transforma fiecare moment al vietii si fiecare indatorire intr-o experienta spirituala veritabila. (Psalmi 1,1.2; 23,4; 77,11.12; Col. 1,13.14; 2,6.14.15; Luca 10,17/20; Ef. 15,19.20; 6,12/18; 1 Tes. 5,23; 2 Petru 2,9; 3,18; 2 Cor. 3,17.18; Fil. 3,7-14; 1 Tes. 5,16-18; Matei 20,25-28; Ioan 20,21; Gal. 5,22-25; Rom. 8,38.39; 1 Ioan 4,4; Evrei 10,25)

12. Biserica

Biserica este comunitatea de credinciosi care cred si marturisesc pe Isus Hristos ca Domn si Mantuitor. Ca urmasi ai poporului lui Dumnezeu din Vechiul Testament, suntem chemati sa iesim din lume. Noi ne adunam laolalta pentru inchinare, pentru partasie, pentru instruire din Cuvantul lui Dumnezeu, pentru celebrarea Cinei Domnului, pentru slujirea intregii omeniri si pentru proclamarea Evangheliei in toata lumea. Biserica isi primeste autoritatea de la Hristos, care este Cuvantul intrupat, si din Sfintele Scripturi, care constituie Cuvantul scris al lui Dumnezeu. Biserica este familia lui Dumnezeu. Fiind adoptati ca fii ai Lui, membrii ei traiesc in baza noului legamant. Biserica este trupul lui Hristos, o comunitate de credinta, al carei Cap este Insusi Hristos. Ea este mireasa pentru care a murit Hristos ca s-o sfinteasca si s-o curateasca. La intoarcerea Lui triumfala, El o va recunoaste ca fiind biserica Sa glorioasa, cei credinciosi  din toate timpurile, rascumparati prin sangele Sau, fara pata sau zbarcitura, sfinti si fara prihana (Gen. 12,3; Fapte 7,38; Ef. 4,11-15; 3,8-11; Mat. 28,19.20; 16,13-20; 18,18; Ef. 2,19-22; 1,22.23; 5,23-27; Col. 1,17.18).

13. Ramasita si misiunea ei

Biserica universala este compusa din toti cei care cred cu adevarat in Hristos. Dar, in ultimele zile ale istoriei planetei, cand apostazia devine generala, Dumnezeu cheama deoparte o ramasita care tine poruncile lui Dumnezeu si credinta lui Isus. Ea anunta sosirea ceasului judecatii, proclama mantuirea prin Hristos si vesteste apropierea celei de a doua veniri a Lui. Aceasta proclamare este simbolizata de cei trei ingeri din Apocalips 14. Ea coincide cu judecata din ceruri si are ca rezultat o lucrare de pocainta si reforma pe pamant. Fiecare credincios este chemat sa dea marturie personala in aceasta lucrare mondiala (Apoc. 12,17; 14,6-12: 18,1-4; 2 Cor. 5,10; Iuda 3,14; 1 Petru 1,16-19; 2 Petru 3,10-14; Apoc. 21,1-14).

14. Unitatea trupului lui Hristos

Biserica este un corp de credinciosi, compus din multi membri, chemati din toate natiunile, neamurile, limbile si popoarele. In Hristos, noi suntem o noua creatiune. Deosebirile de rasa, cultura, instruire si nationalitate, precum si diferintele dintre cei de sus si cei de jos, dintre bogati si saraci, dintre barbati si femei nu trebuie sa dea loc la dezbinari intre noi. Toti suntem egali in Hristos, care, printr-un singur Duh, ne-a legat in aceeasi partasie cu El si unul cu altul. Noi trebuie sa slujim si sa fim slujiti fara partinire sau rezerva. Prin descoperirea lui Isus Hristos in Sfintele Scripturi, impartasim aceeasi credinta si nadejde si dam tuturor o marturie unita. Aceasta unitate isi are izvorul in unitatea Treimii divine, care ne-a adoptat ca fii ai Sai (Rom. 12,4.5; 1 Cor. 12,12-14; Mat. 28,19.20; Ps. 133,1;  2 Cor. 5,16.17; Fapte 17,26.27; Gal. 3,27.29; Col. 3,10-15; Ef. 4,14-16; 4,1-6; Ioan 17,20-23).

15. Botezul

Prin botez, noi marturisim credinta noastra in moartea si invierea lui Isus Hristos si dam marturie privind moartea noastra fata de pacat si hotararea de a umbla intr-o viata noua. Astfel, noi recunoastem pe Hristos ca Domn si Mantuitor, devenim poporul Lui si suntem primiti ca membri de catre biserica Sa. Botezul este un simbol al unirii noastre cu Hristos, al iertarii pacatelor si al primirii Duhului Sfant. Botezul este savarsit prin scufundarea in apa si este conditionat de marturisirea credintei in Isus si de dovada pocaintei. El trebuie sa fie precedat de instruirea in adevarurile Sfintelor Scripturi si de primirea invataturilor ei (Rom. 6,1-6; Col. 2,12.13; Fapte 16,30-33; 22,16; 2,38; Mat. 28,19.20).

16. Cina Domnului

Cina Domnului este impartasirea cu simbolurile trupului si sangelui lui Hristos, ca expresie a credintei in El, Domnul si Mantuitorul nostru. In aceasta experienta a comuniunii, Hristos este prezent pentru a Se intalni cu poporul Sau si a-l intari. Cand ne impartasim, noi proclamam cu bucurie moartea Domnului, pana va reveni El. Pregatirea pentru Cina Domnului cuprinde cercetarea de sine, pocainta si marturisirea. Invatatorul a instituit serviciul spalarii picioarelor, care inseamna o reinnoire a curatirii, o expresie a bunavointei de a ne sluji unul altuia in umilinta crestina si de a ne uni inimile in dragoste. Serviciul Cinei Domnului este deschis tuturor credinciosilor crestini (1 Cor. 10,16.17; 11,23-30; Mat. 26,17-30; Apoc. 3,20; Ioan 6,48-63; 13,1-17).

17. Darurile spirituale si slujirea

Dumnezeu acorda tuturor membrilor bisericii Sale din toate vremurile daruri spirituale pe care fiecare membru urmeaza sa le foloseasca pentru binele comun al bisericii si al omenirii, intr-o slujire plina de iubire. Acordate prin mijlocirea Duhului Sfant, care da fiecaruia in parte dupa cum voieste, darurile aduc cu ele toate aptitudinile si capacitatile de slujire de care are nevoie biserica pentru a-si indeplini functiile stabilite de Dumnezeu. Potrivit Scripturii, intre aceste daruri se afla: credinta, vindecarea, profetizarea, propovaduirea, invatarea, administrarea, impacarea, compasiunea, slujirea cu sacrificiu de sine si binefacerea pentru incurajarea si ajutarea semenilor. Unii membri sunt chemati de Dumnezeu si inzestrati de Duhul Sfant pentru indeplinirea functiilor recunoscute de biserica, cum ar fi: lucrarea pastorala, evanghelistica, apostolica si de invatare. Ele sunt necesare in mod deosebit pentru pregatirea membrilor in vederea lucrarii de slujire, pentru dezvoltarea bisericii in vederea atingerea maturitatii spirituale, cum si pentru promovarea unitatii credintei si a cunoasterii de Dumnezeu. Atunci cand membrii folosesc aceste daruri spirituale ca ispravnici credinciosi ai harului felurit al lui Dumnezeu, biserica este protejata de influentele distructive ale invataturilor false, isi primeste cresterea de la Dumnezeu si se zideste in credinta si dragoste (Rom. 12,4-8; 1 Cor. 12,9-11.27.28; Ef. 4,8.11-16; Fapte 6,1-7; 1 Tim. 3,1-13; 1 Petru 4,10.11).

18. Darul profetiei

Printre darurile Duhului Sfant se afla si profetia. Acest dar este un semn de identificare a bisericii ramasitei si s-a manifestat prin lucrarea lui Ellen White. Scrierile acestui sol al lui Dumnezeu sunt un izvor continuu de adevar investit cu autoritate, si adevar care ofera bisericii mangaiere, calauzire, instruire si indreptare. Ele arata clar ca Biblia este etalonul dupa care trebuie sa fie verificata orice invatatura si experienta (Ioel 2,28.29; Fapte 2,14-21; Evr. 1,1-3; Apoc. 12,17; 19,10).

19. Legea lui Dumnezeu

Marile principii ale Legii lui Dumnezeu sunt cuprinse in Cele Zece Porunci si exemplificate in viata Domnului Hristos. Ele exprima dragostea, vointa si scopurile lui Dumnezeu cu privire la comportarea si relatiile umane si sunt obligatorii pentru toti oamenii din toate timpurile. Aceste precepte constituie baza legamantului lui Dumnezeu cu poporul Sau si etalonul judecatii lui Dumnezeu. Prin intermediul Duhului Sfant, ele scot in evidenta pacatul si trezesc simtamantul nevoii dupa un Mantuitor. Mantuirea se realizeaza prin har si nu prin fapte, dar roada ei este ascultarea de porunci. Aceasta ascultare dezvolta caracterul crestin si are ca rezultat un simtamant al starii de bine. Ea constituie dovada dragostei noastre fata de Dumnezeu si a interesului pentru semenii nostri. Ascultarea care vine din credinta demonstreaza puterea Domnului Hristos de a transforma viata si intareste in acest fel marturia crestina (Ex. 20,1-17; Ps. 40,7.8; Mat. 22,36-40; Deut. 28,1-14; Mat. 5,17-20; Evr. 8,8-10; Ioan 15,7-10; Ef. 2,8-10; 1 Ioan 5,3; Rom. 8,3.4; Ps. 19,7-14).

20. Sabatul

Dupa cele sase zile ale creatiunii, Creatorul binefacator S-a odihnit in ziua a saptea si a instituit Sabatul pentru toti oamenii, ca memorial al creatiunii. Porunca a patra a Legii neschimbatoare a lui Dumnezeu cere pazirea Sabatului ca zi de odihna, de inchinare si de slujire, in armonie cu invataturile si exemplul lui Isus, Domnul Sabatului. Sabatul este o zi de comuniune placuta cu Dumnezeu si unii cu altii. Este un simbol al rascumpararii prin Hristos, un semn al sfintirii noastre, o dovada a credinciosiei noastre si o pregustare a viitorului nostru vesnic in Imparatia lui Dumnezeu. Sabatul este semnul perpetuu al lui Dumnezeu, al legamantului vesnic dintre El si poporul Sau. Pazirea cu bucurie a acestui timp sfant, de seara pana seara, de la apus pana la apus, este o celebrare a lucrarii de creatiune si rascumparare a lui Dumnezeu (Gen. 2,1-3; Ex. 20,8-11; Luca 4,16; Is. 56,5.6; 58,13.14; Mat. 12,1-12; Ex. 31,13-17; Ez. 20,12.20; Deut. 5,12-15; Evr. 4,1-11; Lev. 23,32; Marcu 1,32).

21. Ispravnicia – Administrarea crestina a bunurilor vietii

Noi suntem ispravnicii lui Dumnezeu, carora ne-a incredintat timp si ocazii, capacitati si bunuri, binecuvantarile pamantului si resursele lui. De aceea, suntem raspunzatori fata de El pentru buna lor folosire. Noi recunoastem drepturile de proprietar ale lui Dumnezeu, printr-o slujire plina de credinciosie fata de El si fata de semenii nostri, prin faptul ca Ii inapoiem zecimea si dam daruri pentru vestirea Evangheliei, pentru sustinerea si dezvoltarea bisericii Sale. Ispravnicia este un privilegiu pe care ni l-a dat Dumnezeu pentru a creste in dragoste si pentru a birui egoismul si lacomia. Ispravnicul se bucura de binecuvantarile care vin asupra altora, ca rezultat al credinciosiei sale (Gen. 1,26-28; 2,15; 1 Cron. 29,14; Hag. 1,3-11; Mal. 3,8-12; 1 Cor. 9,9-14; Mat. 23,23; 2 Cor. 8,1-15; Rom. 15,26.27).

22. Comportamentul crestin

Noi suntem chemati sa fim un popor evlavios, care gandeste, simte si actioneaza in armonie cu principiile cerului. Pentru ca Duhul lui Dumnezeu sa refaca in noi caracterul Domnului nostru, trebuie sa ne angajam numai in acele lucruri care vor produce in viata noastra curatie, sanatate si bucurie. Aceasta inseamna ca placerile si distractiile noastre trebuie sa corespunda celor mai inalte standarde ale bunului-gust si frumusetii crestine. Desi recunoastem deosebirile de cultura, imbracamintea noastra trebuie sa fie simpla, decenta si de bun gust, asa cum se potriveste acelora pentru care adevarata frumusete nu consta in impodobirea exterioara, ci in podoaba nepieritoare a unui duh bland si linistit. Aceasta mai inseamna ca, intrucat trupurile noastre sunt temple ale Duhului Sfant, trebuie sa avem grija de ele intr-un mod inteligent. Pe langa miscare fizica si odihna corespunzatoare, trebuie sa adoptam cea mai sanatoasa dieta cu putinta si sa ne abtinem de la alimentele necurate identificate in Scriptura. Pentru ca bauturile alcoolice, tutunul, si folosirea iresponsabila a medicamentelor si a narcoticele sunt daunatoare corpului nostru, trebuie sa ne abtinem de la folosirea lor. In schimb, trebuie sa ne angajam in tot ceea ce ne aduce gandurile si trupul in ascultare de Hristos, care doreste sa fim sanatosi, plini de bucurie si bunatate (Rom. 12,1.2; 1 Ioan 2,6; Ef. 5,1-21; Fil. 4,8; 2 Cor.10,5; 6,14-7,1; 1 Petru 3,1-4; 1 Cor. 6,19; 10,31; Lev.11,1-47; 3 Ioan 2).

23. Casatoria si familia

Casatoria a fost instituita de Dumnezeu in Eden. Isus a declarat-o ca fiind unirea pentru toata viata dintre un barbat si o femeie, intr-o partasie plina de dragoste. Pentru crestin, casatoria este un legamant atat fata de Dumnezeu, cat si fata de tovarasul de viata. De aceea, trebuie sa fie incheiata numai intre parteneri care impartasesc aceeasi credinta. Aceasta relatie se intemeiaza pe dragoste reciproca, pe cinste, respect si responsabilitate si trebuie sa reflecte dragostea, sfintenia, apropierea si permanenta relatiei dintre Hristos si biserica Sa. Cu privire la divort, Isus a invatat ca cel care se desparte de tovarasul  sau  de  viata din alte motive decat infidelitatea, casatorindu-se cu altcineva, comite adulter. Desi unele relatii de familie nu corespund idealului, sotii care se daruiesc unul altuia pe deplin in Hristos pot realiza o unitate plina de dragoste prin calauzirea Duhului si pot contribui la dezvoltarea bisericii. Dumnezeu binecuvanteaza familia si doreste ca membrii ei sa se ajute unul pe altul pentru a ajunge la maturitate. Parintii sunt datori sa-si creasca copiii in dragoste si ascultare de Dumnezeu. Prin exemplul si cuvintele lor, ei trebuie sa-i invete ca Hristos foloseste disciplina, dar este totdeauna plin de iubire si atentie, dorind ca ei sa devina membri ai trupului Sau, familia lui Dumnezeu. Legatura familiala tot mai stransa este unul dintre semnele distinctive ale soliei finale a Evangheliei (Gen. 2,18-25; Mat. 19,3-9; Ioan 2,1-11; 2 Cor. 6,14; Ef. 5,21-33; Mat. 5,31.32; Marcu 10,11.12; Luca 16,18; 1 Cor. 7,10.11; Ex. 20,12; Ef. 6,1-4; Deut. 6,5-9; Prov. 22,6: Mal. 4,5.6).

24. Lucrarea Domnului Hristos in Sanctuarul ceresc

Exista un sanctuar in ceruri, adevaratul cort intemeiat de Dumnezeu, nu de om. In el, Domnul Hristos slujeste in favoarea noastra, punand la dispozitia credinciosilor binefacerile jertfei Sale de ispasire aduse pe cruce, odata pentru totdeauna. El a inaugurat activitatea Sa ca Marele Preot si Si-a inceput lucrarea de mijlocire la data inaltarii Sale. In 1844, la sfarsitul perioadei profetice de 2300 de zile, El a intrat in cea de-a doua si ultima faza a lucrarii Sale de ispasire. Aceasta este lucrarea judecatii de cercetare, care constituie o parte a indepartarii finale a pacatului, simbolizata prin curatirea vechiului sanctuar iudaic din Ziua ispasirii. In acest serviciu simbolic, sanctuarul era curatit prin sangele animalelor jertfite, insa lucrurile ceresti sunt curatite prin jertfa desavarsita a sangelui lui Hristos. Judecata de cercetare descopera fiintelor ceresti cine sunt cei adormiti in Hristos si socotiti vrednici sa aiba parte de prima inviere. Ea arata, de asemenea, care dintre cei vii sunt in Hristos, pazind poruncile lui Dumnezeu si credinta lui Isus, fiind astfel gata sa fie stramutati in Imparatia Sa vesnica. Aceasta judecata stabileste dreptatea lui Dumnezeu in lucrarea de salvare a celor ce cred in Isus. Ea arata ca cei care au ramas credinciosi lui Dumnezeu vor primi Imparatia. Incheierea acestei lucrari a Domnului Hristos va marca sfarsitul timpului de proba al omenirii, inaintea celei de-a doua veniri (Evr. 8,1-5; 4,14-16; 9,11-28; 10,19-22; 1,3; 2,16.17; Dan. 7,9-27; 8,13.14; 9,24-27; Num. 14,34; Ez. 4,6; Lev. 16; Apoc. 14,6.7; 20,12; 14,12; 22,12).

25. A doua venire a Domnului Hristos

A doua venire a lui Hristos este binecuvantata speranta a bisericii, punctul culminant al Evangheliei. Venirea Mantuitorului va fi literala, personala, vizibila si mondiala. Cand El va reveni, mortii neprihaniti vor fi inviati si impreuna cu cei neprihaniti care vor fi in viata vor fi glorificati si luati la cer, iar cei nelegiuiti vor muri. Implinirea celor mai multe profetii, impreuna cu situatia actuala in lume, arata ca venirea lui Hristos este iminenta. Timpul acestui eveniment nu a fost descoperit, de aceea suntem indemnati sa fim gata in orice vreme (Tit 2,13; Evr. 9,28; Ioan 14,1-3; Fapte 1,9-11; Mat. 24,14; Apoc. 1,7; Mat. 24,43.44; 1 Tes. 4,13-18; 1 Cor. 15,51-54; 2 Tes. 1,7-10; 2,8; Apoc. 14,14-20; 19,11-21; Matei 24; Marcu 13; Luca 21; 2 Tim. 3,1-5; 1 Tes. 5,1-6).

26. Moartea si invierea

Plata pacatului este moartea. Dar Dumnezeu, singurul care are nemurirea, va da viata vesnica celor rascumparati. Pana in ziua aceea, moartea este o stare de inconstienta pentru toti oamenii. Cand Se va arata Domnul Hristos, Viata noastra, neprihanitii inviati si neprihanitii in viata vor fi glorificati si luati sa intampine pe Domnul lor. A doua inviere, invierea celor nelegiuiti, va avea loc dupa o mie de ani (Rom. 6,23; 1 Tim. 6,15.16; Ecl. 9,5.6; Ps. 146,3.4; Ioan 11,11-14; Col. 3,4; 1 Cor. 15,51-54; 1 Tes. 4,13-17; Ioan 5,28.29; Apoc. 20,1-10).

27. Mileniul si sfarsitul pacatului

Mileniul este domnia de o mie de ani a Domnului Hristos impreuna cu sfintii Sai in ceruri, intre prima si a doua inviere. In timpul acesta, mortii cei nelegiuiti vor fi judecati. Pamantul va fi in totul pustiu, fara locuitori, dar ocupat de Satana si ingerii lui. La sfarsitul mileniului, Domnul Hristos, cu sfintii Sai si cu cetatea sfanta, va cobori din ceruri pe pamant. Atunci mortii nelegiuiti vor fi inviati si impreuna cu Satana si ingerii lui vor inconjura cetatea; dar foc de la Dumnezeu ii va mistui si va curati pamantul. Astfel, universul va fi eliberat pentru totdeauna de pacat si de pacatosi (Apoc. 20; 1 Cor. 6,2.3; Ier. 4,23-26; Apoc. 21,1-5; Mal. 4,1; Ez. 28,18.19).

28. Noul Pamant

Pe Noul Pamant, in care va locui neprihanirea, Dumnezeu va pregati un camin vesnic pentru  cei rascumparati si un mediu desavarsit pentru viata vesnica, dragoste, bucurie si pentru a invata in prezenta Lui. Aici, Dumnezeu Insusi va locui cu poporul Sau, iar suferinta si moartea nu vor mai fi. Marea lupta va lua sfarsit, iar pacatul nu va mai exista. Toate lucrurile, insufletite si neinsufletite, vor de-clara ca Dumnezeu este dragoste. El va domni pentru vesnicie.  Amin. (2 Petru 3,13; Is. 35; 65,17-25; Mat. 5,5; Apoc. 21,1-7; 22,1-5; 11,15).